Social Icons

.

luni, 8 august 2011

Deosebirile dintre pomii altoiti si cei nealtoiti


Dupa modul cum sunt obtinuti, se deosebesc 2 feluri de pomi: altoiti si nealtoiti.

Pomii altoiti. Un pom altoit se compune din 2 parti: portaltoiul si altoiul. Re regula, pomii se altoiesc in pepiniera, altoirea efectuandu-se aproape de nivelul solului. In acest caz, portaltoiul este reprezentat prin partea subteraba a pomului (radacina), iar altoiul prin partea aeriana (tulpina). Destul de frecvent se practica si altoirea pomilor sub coroana, la inaltimea de 60-120 cm de la nivelul solului. In situatia aceasta, portaltoiul este reprezentat prin radacina si trunchiul pomului, iar altoiul prin coroana. Pomii altoiti sub coroana au trunchiul mai rezistent la ger, mai ales cand portaltoiul este o specie salbatica sau soi local, cand o parte din trunchi apartine portaltoiului, iar o alta altoiului (fig. 1)
Acelasi soi, daca este altoit pe mai multi protaltoi, se comporta diferit. De exemplu, parul altoit pe par paduret creste foarte vertiginos, intra tarziu in rod, rezista bine la ger si seceta, produce fructe multe, dar mai mici si mai slab colorate, traieste mult (peste 100 de ani). In schimb, parul altoit pe gutui are vigoare slaba, intrare timpurie pe rod, este mai sensibil la ger, da fructe mai mari si cu colorit mai intens, dar pomii traiesc putin (25-35 de ani). De aceea, este foarte important ca la un pom sa se cunoasca atat soiul, cat si portaltoiul. Distantele de plantare se stabilesc diferentiat, in functie de vigoarea combinatiei soi-portaltoi si alti factori. Zona favorabila de cultura se alege de asemenea avand in vedere atat cerintele soiului de pomi, cat si cerintele portaltoiului.
Pomii altoiti, fata de cei obisnuiti din samanta, prezinta o serie de avantaje: vigoare mai redusa, intrare mai timpurie pe rod, fructe de calitate mai buna. In plus, inmultirea prin altoire asigura o transmitere fidela a caracterelor la urmasi, deci soiurile de pomi raman practic neschimbate pe o perioada indelungata de timp. Datorita acestori mari avantaje, inmultirea pomilor prin altoire este generalizata in productie.
Un soi de pomi nu se poate altoi la intamplare, pe orice portaltoi; intre ei trebuie sa existe un anumit grad de afinitate (de potrivire a insusirilor). In caz contrar, altoirea nu reuseste sau altoiul - chiar daca se prinde - se dezbina mai tarziu de la locul de altoire, datorita sudurii slabe si incomplete ce se realizeaza intre parteneri. Sunt cazuri cand nepotrivirea intre altoi si portaltoi devine evidenta dupa mai multi ani de convietuire aparent normala. Intre simptomele cele mai caracteristice ale afinitatii insuficiente dintre altoi si portaltoi se numara: aparitia unei umflaturi (galme) la locul altoirii, diferentele mari de grosime dintre altoi si portaltoi (fig. 2), vigoarea prea slaba a pomilor (cand aceasta nu este caracter de specie si soi), ingalbenirea si caderea prematura a frunzelor toamna, fructificarea excesiva incepand de la o varsta prea timpurie, cresterea redusa a lastarilor, etc. In cazul unei afinitati slabe intre altoi si portaltoi, durata vietii pomilor se reduce considerabil si deci in plantatie apar numeroase goluri.
Pomii nealtoiti. Acestia cresc pe radacini proprii. unii se inmultesc vegetativ (prin drajoni, marcote, butasi inradacinati), iar altii prin seminte. Drajonii sunt lastari crescuti din radacinile pomilor (fig. 3). Ei se intalnesc frecvent la visinii si prunii locali, care cresc pe radacini proprii. Pe portiunea lui subterana, drajonul formeaza radacini. Daca se separa de planta-mama, impreuna cu radacinile crescute spre baza lui, rezulta o noua planta identica cu aceea din care a provenit. Este necesar ca drajonii sa se recolteze de la plantele caure au capacitate slaba de drajonare, pentru ca acest caracter se transmite ereditar. Emiterea a numerosi drajoni constituie un defect, deoarace acestia la inceput se hranesc pe seama plantei-mama, pe care o slabesc. In plus, drajonii numerosi impiedica sau ingreuneaza efectuarea lucrarilor soiului, cer multa mana de lucru prin suprimarea lor periodica.
Unele specii de pomi (gutuiul, alunul) pot fi inmultite prin marcote sau prin butasi inradacinati. Si in acest caz, caracterele plantei-mama se transmit fidel la urmasi.
In schimb, pomii obrinuti din samanta nu mostenesc intrutotul caracterele si insusirile plantei-mama (de la care s-a recoltat samanta), deci vor fi mai mult sau mai putin diferiti de aceasta. Faptul se explica prin aceea ca majoritatea speciilor si soiurilor de pomi nu pot lega fructe cu polen propriu, ci numai cu polen strain, adus de albine sau de vant de la alte soiuri din cadrul aceleiasi specii. Ca atare, planta obtinuta din samanta mostenesc nu numai caracteristicile plantei mama, ci si pe acelea ale plantei-tata (care a dat polenul) si care, de regula, este necunoscuta. Se constata frecvent ca pomii obtinuti din samanta tind sa revina spre specia salbatica din care provin. De aceea, la soiurile de pomi si de arbusti fructiferi nu se foloseste inmultirea prin seminte. Exista totusi cateva specii de pomi (piersic, cais, corcodus) la care soiurile leaga fructe cu polen propriu (sunt autofertile) si deci isi transmit destul de fidel caracterele la urmasi. Soiurile apartinand acestor specii pot fi inmultite si prin samanta, asa cu procedeaza de altfel unii pomicultori amatori. In acest caz, pentru a obtine rezultate cat mai bune, este necesar ca semintele sa se recolteze din fructe deplin coapte, de la plantele cele mai productive, rezistente la atacul bolilor si insectelor, cu fructe de calitate foarte buna si cu coacere tarzie.
Prin samanta se mai inmulteste frecvent nucul, dar puietii de nuc, chiar cand provin de la aceeasi planta, sunt mult diferiti. Foarte rar se intelnesc doi nuci din samanta care sa se asemene.
Inmultirea prin samanta se practica, de regula, numai pentru obtinerea unor puieti, care apoi sa fie altoiti, precum si a pomilor utilizati in fond forestier (nuc, castan cu fructe comestibile).
In concluzie, langa casa sa se planteze pomi altoiti, procurati din pepiniere. Se poate practica si altoirea pe loc a pomilor tineri obtinuti din seminte, daca acestia sunt sanatosi. La soiurile locale de visin se obtin rezultate foarte bune si prin utilizarea drajonilor. La piersic si cais, in lipsa materialului saditor altoit, se poate recurge la inmultirea prin samburi, daca acestia provin din soiuri cu fructe foarte bune si cu coacere tarzie (dupa 15 august).

1 comments:

Spuneti-va parerea...

 

Copyright © 2008-2014 - Casa si Gradina

Powered by FeedBurner Display Pagerank